București – de la pășune la metropolă

Oieritul este una dintre cel mai importante părți ale tradiției românești. Așadar, noi, românii, tindem să credem legenda conform căreia Bucur, un cioban, este cel care a pus bazele orașului București. În ceea ce privește originile numelui, există mai multe variante, dar toate duc în același punct. Numele de ”București” este legat de veselie, de frumos. Strategic așezat între două râuri, Dâmbovița și Colentina, București nu a fost dintotdeauna capitală. Rolul de cel mai important oraș din țară îi revine abia în 1659. Sub domnia lui Gheorghe Ghica, la ordinul turcilor, Bucureștiul, care era mai ușor de controlat datorită poziției sale vulnerabile, devine capitala Tării Românești.

Titlul de capitală și schimbările

Trecerea la rang de capitală a adus cu sine și multe schimbări în ceea ce privește Bucureștiul. Străzile au fost pavate cu piatră de râu, este înființată ”Academia Domnească”, prima instituție de învățământ superior. În 1702 este construit Palatul Mogoșoaia sub atenta îndrumare a lui Constantin Brâncoveanu. Doi ani mai târziu este înființat Spitalul Colțea, care deși a fost renovat în 1888 ca urmare a unui incendiu și a unui cutremur, funcționează și în zilele noastre.

Oraș înfloritor

Dezvoltarea continuă în decursul a 200 de ani, farmecul și frumusețea orașului i-au adus denumirea de ”Micul Paris”. În perioada interbelică, aflat în plină dezvoltare economică și culturală, Bucureștiul era un oraș superb. Din păcate, perioada petrecută sub regimul comunist i-a știrbit din prestigiu și din frumusețea naturală. Totuși clădirile importante cum ar fi Ateneul Român, Banca Națională, Universitatea din București sau Gara de Nord și nu numai, au trecut cu brio testul timpului. Aceste clădiri, funcționale și astăzi, sunt parte importantă din moștenirea minunată pe care o are Bucureștiul.

Comunismul schimbă fața Bucureștiului

Comunismul a rearanajat harta Bucureștiului, dar nu într-un mod atât de negativ. În această perioadă au apărut clădiri impunătoare precum Palatul Parlamentului sau Biblioteca Națională. Din nefericire, tot în această perioadă, au dispărut multe biserici, puține edificii religioase supraviețuind până astăzi. Perioada de revenire supă influența regimului comunist a fost destul de lungă.

Astăzi, Bucureștiul face concurență marilor capitale ale lumii. Fiind cel mai mare centru comercial, economic și cultural din țară, orașul este în apogeul dezvoltării. De la investitori străini și multinaționale, până la viața de noapte și festivaluri, Bucureștiul este plin de viață. Mii de turiști vin în capitala României pentru a-i descoperi frumusețile. Dacă treci cu vederea peste aglomerația infernală de la orele de vârf și căldura sufocantă din zilele toride de vară, descoperi că Bucureștiul are foarte multe de oferit.

Share this entry

• Share on Facebook
• Share on X
• Share on Pinterest
• Share on LinkedIn
• Share on Tumblr
• Share on Vk
• Share on Reddit
• Share by Mail

Articolul București – de la pășune la metropolă apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Tomis – orașul de la malul mării

Tomis, sau Constanța cum este cunoscut astăzi, este una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul României. Undeva în zona Cazinoului din Constanța s-a format în anul 657 î. Hr. colonia greacă cu numele de Tomis. Se pare că aici era deja o așezare getică, dar nu foarte dezvoltată. Bineînțeles că romanii au avut ceva de spus și pe acest teritoriu și în anul 74 î.Hr. cucerec Tomisul. Denumirea de Constanța i-a fost dată după sora lui Constantin cel Mare. Având acces la Marea Neagră, fapt care îi conferă nenumărate avantaje, Tomis era un important punct strategic. Legendele spun că însuși Iason și argonauții săi au călcat pe aceste meleaguri în  drumul lor spre Caucaz de unde aveau să fure „Lâna de Aur”.

Nod comerical

Localizarea Tomisului pe țărmul Mării Negre a făcut ca acesta să devină rapid un oraș înfloritor. Majoritatea rutelor de comerț treceau pe aici. Portul Tomis s-a dezvoltat foarte mult datorită comerțului cu daci, sciți și celți. Totuși așezarea la graniță, aproape de mare a reprezentat și un dezavantaj pentru Tomis. Vulnerabilitatea lui a permis goților, sciților și hunilor să pornească nenumărate invazii. Tomis a rezistat vremurilor grele din perioada invaziilor, primii care au reușit să îi spargă defensiva fiind slavii. Aceștia au fost cei care au luat Tomisul de la Impreiul Roman de Răsărit.

Legături înfloritoare cu Genova

Perioada Evului Mediu este poate ce-a mai înfloritoare pentru Tomis. Atunci s-a stabilit un fructuos comerț cu genovezii care au lăsat în urmă o temelie pe care în anul 1860 s-a construit un far ce poartă denumirea de „Farul genovez”. Dobrogea și, impicit, Tomisul au cunoscut o perioadă scurtă de independență și chiar o perioadă de stăpânire muntenească. Mircea cel Bătrân este cel care are sub stâpănire Dobrogea până la începutul secolului al XV-lea. Atunci Tomisul și întreaga zonă înconjurătoare este cucerit de către Imperiul Otoman. Acesta rupe legăturile comerciale cu genovezii fapt care duce la un regres imens al Tomisului. Din orașul-port înfloritor, devine doar un simplu port sub dominație otomană. Dobrogea scapă de otomani abia în urma războiului ruso-turc din 1877-1878, când îi revine în sfârșit României.

Casa mai multor naționalități

În Tomis nu au locuit niciodată numai români sau numai greci, ci întotdeauna a fost casa mai multor naționalități, oameni care locuiau aici grație comerțului și pecuitului. Astfel în 1855 în Tomis locuiau români, greci, lipoveni, turci, armeni, evrei, maltezi, tătari și bulgari. Și în zilele noastre în întreaga Dobroge locuiesc foarte mulți turci, reminiscențe ale îndelungatei perioade sub Imperiul Otoman. Românizarea zone se face după ce Tomis devine parte a României. În timpul lui Carol I Constanța devine cel mai important port al țării. Acest lucru a fost sprijinit și de construcția Podului de la Cernavodă de către Anghel Saligny în 1895. De aici înainte Tomis a cunoscut o dezvoltare puternică stabilindu-se linii de comerț cu întreaga lume.

Efectele negative ale războaielor mondiale

Din păcate Primul Război Mondial și-a pus o amprentă negativă asupra orașului. Multe clădiri cu valoare istorică au fost devastate sau chiar distruse de către germani. Astfel s-a întrerupt ce-a mai prolifică perioadă a Constanței. Rolul de port nu și l-a pierdut nici de data aceasta, dar, la fel ca în perioada Imperiului Otoman, importanța lui a scăzut drastic. Și cum asta nu a fost de ajuns, în cel de-al Doilea Război Mondial, Constanța a fost din nou devastată. De data aceasta a fost bombardată de către trupele sovietice ca mai apoi să fie prădată de aceleași trupe în timpul invaziei. Dar portul arezistat, serviciulo naval s-a dezvoltat și Constanța a devenit din nou un important punct din România.

Astăzi Tomis este un punct turistic, vamal, naval și o filă de istorie pe nisipul Mării Negre. Obiectivele turistice așteaptă să își spună poveștile oricui le ascultă. Acestea te îndemnă să închizi ochii și să îți imaginezi cum erau oamenii și locurile în vremurile trecute. Timpul nu ține partea nimănui. Pe unele clădiri și orașe le distruge, pe altele le ajută să înflorească. Asta depinde numai de tăria de caracter a oamenilor. Omul sfințește locul!

Articolul Tomis – orașul de la malul mării apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: chudesnyemesta.ru

Arhitectul și modelul

În anul 1864 se pun bazele impresionantei clădiri a cărei construcție a durat 18 ani. Contrar așteptărilor, Universitatea din Cernăuți nu a fost proiectată de un arhitect cunoscut, ci a fost schițată de un proaspăt absolvent ceh. Ideile i-au venit lui Josef Halvka în timpul unei călătorii prin Europa. Pentru construcția impresionantului complex arhitectural s-a ales cel mai înalt punct din Cernăuți. La 264 metri altitudine s-a ridicat ceea ce avea să devină Universitatea din Cernăuți. Arhitectura pe stil mauro-bizantin a avut ca inspirație, se pare, Palatul Alhambra din Granada.

Complexul Universității din Cernăuți este format din trei clădiri: clădirea principală și două clădiri adiacente. Clădirea principală este sediul fostei mitropolii. Este cea mai mare și spectaculoasă dintre cele trei. Ca să intrii aici poți alege una dintre cele trei porți boltite. Încă de la primul contact turistul este impresionat de maiestuozitatea cu care a fost construit și mobilat acest corp. Nemumăratele săli sunt ornate cu statui de alabastru și pavate cu marmură. Ce-a mai frumoasă este Sala Sinodală. Arcadele galeriei sunt susținute de 12 coloane de marmură, iar pe tavanul din stejar se odihnesc un candelabru de argint și unul de cristal. Această sala are o imensă valoare istorică. Aici a fost semnat, în 1918, actul prin care Bucovina se unea cu România. După 144 de ani de ocupație habsburgică, Bucovina avea să se întoarcă acasă. Din păcate unirea nu a ținut decât 22 de ani când orașul a fost ocupat de trupele sovietice. Acela a fost un moment crucial în viața Universității din Cernăuți. Soldații au incendiat universitatea și biblioteca. Pentru reconstrucția Universității din Cernăuți au fost înființate o fabrică de cărămidă și una de țiglă.

Prima tipografie din Bucovina

Sursa: crestinortodox.ro

Într-unul dintre celelalte două corpuri ale Universității din Cernăuți au funcționat o școală de cânt bisericesc și un muzeu de artă sacrală. Tot aici se pare că a luat ființă și prima tipografie din Bucovina. Lângă Facultatea de Teologie, în anul 1868 a fost ridicată o biserică. Deși peste zidurile ei au trecut aproape 150 de ani și o ocupație sovietică, pictura a fost păstrată în varianta ei originală. În această biserică se țineau slujbe în limba română, dar acum singura limbă folosită este cea ucrainiană.

În spatele corpului principal, se află un parc în care sunt plantați diferiți arbori și arbuști. 20 de grădinari au amenajat parcul între anii 1877 și 1878. Pentru că Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a fost patronul spiritual al Universității din Cernăuți, bustul lui veghează asupra parcului. Se pare că în acest parc a existat un tunel care lega reședința mitropolitană de gara din Cernăuți. Din el nu se mai păstrează decât o grotă. Unul dintre studenții care au frecventat Universitatea din Cernăuți a fost Ciprian Porumbescu. Marele compozitor român a studiat teologia și a condus corul studenților români de la Universitatea din Cernăuți.

Suflet românesc în Ucraina

Sursa: crestinortodox.ro

Acum Universitatea din Cernăuți este pe teritoriul Ucrainei. Limba română este din ce în ce mai rar folosită. Putem chiar spune că este dată uitării. Unii oameni își mai aduc aminte că aici a fost teritoriu românesc. Studenții își duc mai departe setea de cunoaștere indiferent de limba care se vorbește aici. Universitatea din Cernăuți este spectaculoasă. Construcția din timpul Impreiului Habsburgic a ținut piept invaziei sovietice.  Sala în care s-a semnat în unanimitate unirea cu România își duce mai departe istoria. Timpul este uneori un inamic invizibil care nu poate fi oprit. Universitatea din Cernăuți va mai dăinui încă mulți ani de acum înainte, dovadă vie a măiestriei unui absolvent de arhitecturtă ceh.

Articolul Universitatea din Cernăuți apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: ecology.md

Istorie zbuciumată

Cetatea Hotinului are o istorie zbuciumată, presărată cu lupte, asedii și diferiți domnitori care și-au găsit refugiul aici. La fel ca majoritatea cetăților, Cetatea Hotina fost la începuturi un fort militar. Cercetătorii atestă faptul că fortificația a fost ridicată prin secolul X și era folosită drept punct de apărare. Cetatea Hotin este situată pe malul abrupt al Nistrului, fapt care îi conferă un aventaj strategic asupra dușmanilor. Din păcate poziția ei la Nistru a dus la nenumărate conflicte, cetatea fiind asediată de multe ori. Astfel, fortăreața, finalizată pe la jumătatea secolului XIV a trecut de sub dominație moldoveană sub cea otomană ca mai apoi să fie revendicată de polonezi. La un moment dat a ajuns din nou în posesia Moldovei, dar aceștia au pierdut-o încă o dată în favoarea turcilor. În secolul XVIII rușii sunt cei care pun stăpânire pe Cetatea Hotinului.

Multiple stadii de renovări

Photo Credit: Cristina Nichitus Roncea

Trecutul zbuciumat al Hotinului și-a pus amprenta asupra zidurilor cetății. Aceasta a avut nevoie de mai multe renovări, mai ales în urma bătăliilor majore prin care a trecut. Multiplele renovări sub diferite conduceri au alterat și arhitectura cetății. Zidurile sunt construite din bolovani de carieră nefasonați care au fost așezați în starturi orizontale. Ulterior, cetatea a fost împodobită cu motive geometrice roșii reprezentate de cărămizi introduse printre bolovani. Cetatea are cinci turnuri acoperite cu șindrilă. Trei dintre aceste turnuri au fost ridicate la comanda lui Ștefan cel Mare atunci când Cetatea Hotin aparținea Moldovei. Atunci când cetatea intră sub conducere turcească, în jurul ei se mai construiește o fortificație bastionară.

Sursa: ecology.md

Cetatea legendelor

Cetatea Hotin este învăluită în mister și asupra ei planează multe legende și povești. Pe zidul exterior al cetății se poate vedea o pată mare de culoare închisă de origine necunoscută. Oamenii locului au tot felul de explicații mitice. Se spune că pata a izvorât din lacrimile Oksanei, o fată pe care turcii ar fi îngropat-o de vie în zidurile cetății. O altă variantă spune că de fapt fata ar fi fost o moldoveancă. Alți oameni susțin că, de fapt, pata neagră de pe ziduri ar fi fost făcută de lacrimile ostașilor care au fost uciși de către otomani în interiorul cetății. Cert este că Cetatea Hotinului este însemnată pe veci. Pare că cetatea, care a fost martoră la atâtea lupte și atâtea morți, își plânge soarta.

Una dintre cele 7 minuni ale Ucrainei

Sursa: ecology.md

Astăzi Cetatea Hotinului este considerată ca fiind una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Cetatea a fost declarată rezervație istorico-culturală în anul 2000. Timpul a trecut peste zidurile cetății nemilos, oamenii au dat-o uitării, natura o revendică, dar istoria care s-a scris aici este de necontestat. Cetatea Hotin stă mărturie vie a măiestriei cu care au fost construite cetățile Moldovei. Fie că începuturile sunt dacice sau slave, prezentul cetății este bucovinean.

Articolul Cetatea Hotin apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Curtea de Argeș – orașul regilor

”Pe Argeș în jos/Pe un mal frumos” se întinde frumosul oraș regal Curtea de Argeș. Prima capitală a Țării Românești, important centru cultural și economic. Acum orașul în care regii României își dorm somnul de veci. Supranumit și orașul cu tei. Leagănul Mitului Creației din cultura românească și casa Mânăstirii Curtea de Argeș. Un oraș mic și liniștit, situat pe Transfăgărășan. Ai crede că în aceste scurte fraze am cuprins tot ceea ce era de spus despre Curtea de Argeș. Dar în spatele acestor informații se ascund povești intersante și frumoase despre un oraș cu o istorie bogată.

Primele atestări

Prima atestare documentară a orașului Curtea de Argeș datează de pe timpul lui Herodot, care a scris despre nume de râuri geto-dace. Printre acestea s-a numărat și Ordeoss (Râul Argeș). Condițiile naturale oferite de valea râului au făcut ca această zonă să fie locuită încă din cele mai vechi timpuri. Titlul de capitală se pare că i-a fost conferit cu mult înainte ca Seneslau să ajungă aici. Există dovezi conform cărora în această zonă a apărut una dintre primele uniuni tribale dacice cu capitala la Argedava. Curtea de Argeș a ajuns capitală în bună regulă în anul 1241. Timp de apoape 100 de ani Curtea de Argeș a fost cel mai important centru cultural, comercial și economic din spațiul dintre Carpați și Dunăre, Valahia.

Grație domnitorilor care au poposit aici, în Curtea de Argeș a fost construite Biserica Domnească, Biserica Sân Nicoară și apoi Mânăstirea Curtea de Argeș. Biserica Domnească a fost prima necropolă a domnitorilor Valahiei. Biserica Sân Nicoară a fost ridicată la cererea Doamnei Clara, mama domnitorului Nicolae Alexandru (1352-1364). Se spune că aceasta nu a fost o biserică ortodoxă, ci una catolică. Aceasta era legată de Biserica Domnească printr-un tunel din care astăzi se mai păstrează numai intrarea vestică. Faptul că orașul Curtea de Argeș a fost capitală domnească i-a adus multe beneficii. Aici a fost înființată prima formă de bancă și tot aici s-a deschis o școală frecventată numai de copii locuitorilor orașului.

Mânăstirea Curtea de Argeș

În secolul XIV, în Curtea de Argeș este contruită bijuteria arhitecturală cunoscută sub numele de Mânăstirea Curtea de Argeș. De această construcție sunt legate Mitul Creației și Legenda Meșterului Manole. Biserica mânăstirii este unică în sud-estul Europei prin arta și meșteșugul cu care a fost ridicată. Neagoe Basarab a vrut să ridice la Curtea de Argeș o biserică fără pereche și a reușit cu ajutorul meșterului Manole, care se pare că era de origine armeană. Așa se explică elementele de arhitectură armeană și georgiană din construcția mânăstirii.

Oraș regal

Curtea de Argeș a fost capitală până în anul 1330, când Basarab I mută centrul administrativ la Câmpulung. Orașul reintră în atenția tutror când Regele Carol decide să își construiască aici o reședință. Curtea de Argeș era deja locul unde se odihneau multe nume mari ale Tării Românești. De atunci înainte avea să devină locul de veci al regilor și reginelor României. Pe 29 octombrie 2014 Principesa Margareta oferă orașului Curtea de Argeș, în numele Regelui Mihai, statutul de oraș regal.

Strategic situat pe Transfăgărășan, la poalele Carpaților, Curtea de Argeș este punctul de plecare spre multe obiective și trasee turistice. De aici se poate face foarte ușor accesul la Cetatea Poienari, cetate ridicată de Vlad Țepeș. Barajul Vidraru este proape. Munții Făgăraș stau starjă între zona Argeșului și Transilvania. Orașul regal este mic, dar istoria pe care o poartă este de o inestimabilă valoare.

Share this entry

• Share on Facebook
• Share on X
• Share on Pinterest
• Share on LinkedIn
• Share on Tumblr
• Share on Vk
• Share on Reddit
• Share by Mail

Articolul Curtea de Argeș – orașul regilor apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: traveltipy.com

Capitala în formă de hexagon

Începuturile Searmizegetusei nu sunt cunoscute, iar cercetătorii au păreri diferite despre originea și însemnătatea numelui. Poate una dintre cauze este și faptul că denumirea capitalei dacice s-a păstrat în forma greacă și latină. Totuși se cunoaște faptul că Sarmizegetusa Regia a fost o capitală înfloritoare, care a avut și un important rol religios. Aici, se pot vedea și astăzi ruinele celui mai mare sanctuar circular dacic, Calendarul Circular. Este poate ce mai bine conservat punct din interiorul cetății. Zidurile cetății, groase de 3 metri și înalte de 4-5 metri, au o formă neregulată dată de forma stâncii pe care au fost construite. Astfel Sarmizegetusa regia are forma de hexagon cu laturile inegale. Pe o suprafață de 3 kilometri s-au găsit urme ale așezării civile din componența capitalei – locuințe, hambare, rezervoare de apă, ateliere, magazii.

Dacii, oameni inovativi

Sursa: calatorsauturist.ro

Din descoperirile făcute de-a lungul anilor se poate trage concluzia că dacii aveau un stil de viață de o calitate foarte bună. Civilii, care locuiau pe terasele construite în josul muntelui, lângă fortăreață, se ocupau cu agricultura și aveau apă curentă cu care să își ude câmpurile. Nobilii daci aveau apă adusă până în case prin țevi de ceramică. Sanctuarele erau contruite tot pe terase. Din păcate, numai o mică parte dintre acestea s-a păstrat întrucât romanii au distrus majoritatea sanctuarelor. În interiorul fortăreței au existat drumuri pavate ale căror urme se pot vedea și astăzi.

Photo Credit: Cosmin Ștefănescu

Capitala sub conducerea lui Decebal

Sarmizegetusa Regia a cunoscut apogeul sub regele dac Decebal. Sarmizegetusa era construită cu mult timp înainte ca Decebal să fie rege: Însă el a fost ultimul rege dac care a avut capitala aici. Sarmizegetusa Regia a fost o fortăreață și o capitală înfloritoare, care avea multe legături comerciale și economice cu cetățile din jur. A rezistat cel mai mult în timpul războaielor romane, dar într-un final când Decebal și poporul dac au pierdut războaiele și Sarmizegetusa a intrat în declin. După ce romanii au reușit să pătrundă în capitală, au început să distrugă majoritatea construcțiilor, sanctuarele fiind primele devastate. Din capăitală a unui popor măreț, Sarmizegetusa Regia a ajuns să fie o garnizoană militară romană. Capitala a fost mutată la Ulpia Traiana, care a primit și denumirea de Sarmizegetusa pentru că împăratul Hadrian a vrut ca Sarmizegetusa Regia să aibă cumva o cuntinuitate.

Sursa: dacicool.ro

Ruina de pe Dealul Grădiștei

Acum, după 2000 de ani Sarmizegetusa Regia este o ruină, pe Dealul Grădiștei, împânzită de pădure și iarbă. Ici colo se mai pot vedea urme ale zidurilor sau drumurilor pavate. Sanctuarele sunt singurele care au ținut piept timpului cu încăpățânare și nu s-au lăsat doborâte. Drumul din Orăștie și  până la ruinele Sarmizegetusei se poate face cu mașina. Nu este cel mai stălucit drum, dar se poate ajunge destul de ușor pe vreme bună. La baza muntelui este amenajată o parcare în care turiștii dornici de a descoperi cetățile dacice la pas pot lăsa mașinile.

Articolul Sarmizegetusa Regia – capitala dacilor apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Castelul Peleș – bijuteria arhitectonică din Sinaia

Castelul Peleș a fost ridicat din inițiativa primului rege al României. Carol I a vrut la Sinaia o reședință de vară unde să se odihnească și să își primească oaspeții. Castelul este așezat la câțiva kilometri de Brașov, într-o zonă liniștită, înconjurată de pădure. Este locul ideal unde regele putea să petreacă 6 luni pe an în mijlocul naturii, într-un aer de munte curat și o liniște întreruptă doar de trilul păsărilor. Castelul Peleș avea și funcție administrativă. Construcția minunată avea să devină mult mai târziu muzeu, dar zona în care a fost ridicat încă își păstrază farmecul de altădată.

Sursa: perm.mediamoda.ru

Castelul elvețian din România

Contrucția reședinței de vară a lui Craol I a fost lăsată pe seama arhitectului vienez Wilhelm von Doderer, care a venit inițial cu trei propuneri. Cele trei proiecte erau inspirate din arhitectura castelelor de pe valea Loarei și a celor vieneze de pe Ringstrasse. Niciunul dintre cele trei proiecte nu a fost pe placul Regelui Carol I, motiv pentru care construcția i-a fost încredințată lui Johannes Schultz. Acesta elaborează primele planuri ale castelului Peleș. Clădirea cu aspect de castel elvețian are două etaje și un exterior în stilul german Fachwerk. În anul 1890 la Peleș este adus Lecomte du Nouy, arhitect francez, care ridică pe locul terasei din aripa de sud, Sala Maură. Cel care continuă lucrările adăugând capela reginei Elisabeta, apartamentele principeselor și mezaninul este Karel Liman. Tot acesta este cel care la îndemnul reginei Maria construiește castelul Pelișor, fratele mai mic al castelului Peleș.

În inima țării

Lucrările la castelul Peleș a fost făcute sub atenta supraveghere a Regelui Carol I. Materialele de construcții, precum și obiecte de artă decorativă și mobilier au fost aduse din Viena și Munich și au fost realizate de meșteri și artiști cunoscuți. În anul 1883 are loc inaugurarea oficială a castelului Peleș. Așezarea lui pe Valea Prahovei, la Sinaia, nu este întâmplătoare. La vremea începerii construcției castelului, nu departe era granița României cu Austro-Ungaria. Mai târziu când a apărut România Mare, castelul Peleș era situat undeva în centrul țării. Castelul a fost vizitat de-a lungul anilor de multe personalități, dar de departe cel mai important a fost Împăratul Austo-Ungariei Franz Joseph.

Sursa: click.ro

De-a lungul vremii castelul Peleș a suferit modificări. Au fost adăugate aripi și camere. La forma inițială s-a ajuns în 1914, anul în care Regele Carol I s-a stins din viață. Acesta a lăsat la Peleș un domeniu imens cu un castel cu 160 de camere, multiple intrări și scări interioare, un castel mai mic, Pelișor, și o altă construcție adițională, Foișorul. Istoria castelului Peleș se împletește cu viața familiei regale a României. Pe acest domeniu s-au născut atât Regele Carol al II-lea, cât și Regele Mihai și tot aici a avut loc nunta Principesei Ileana.

Perioada comunistă – castelul muzeu

Regimul comunist și-a pus amprenta și asupra castelului Peleș. Familia regală a fost exilată, iar castelul transformat în muzeu, după ce multe dintre obiectele de artă și mobilier au fost transferate la diversee muzee din țară. Mai apoi castelul a fost scos din circuitul turistic și folosit numai pentru protocol. În anul 2006, castelul Peleș reintră în posesia familiei regale după multe și lungi procese. Cu toate că Regele Mihai este acum posesorul de drept al castelului, acesta și-a exprimat dorința ca Muzeul Național Peleș să își continue activitatea. Turiștii pot vedea aici mici bucăți din viața familiei regale a României. Castelul Peleș este folosit încă pentru anumite evenimente ale familiei regale.

Castelul Peleș este o adevărată bijuterie arhitectonică a Europei, un castel ce poate concura cu cele vieneze, austriece sau franțuzești. Printre altele este și primul castel complet electrificat din Europa. Majoritatea sălilor castelului sunt deschise spre vizitare. Astfel turiștii pot să arunce o privire în trecut, pe vremea când România era regat și aici locuiau regi și regine. Castelul Peleș a fost ridicat exclusiv cu finanțare din partea Regelui Carol I și reflectă gustul pe care acesta îl avea în materie de arhitectură și artă.

Share this entry

• Share on Facebook
• Share on X
• Share on Pinterest
• Share on LinkedIn
• Share on Tumblr
• Share on Vk
• Share on Reddit
• Share by Mail

Articolul Castelul Peleș apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: castelulbran.ro

Castelul reginei iubită de popor

De la începuturi și până în 1920 Castelul Bran trece de la un domnitor la altul. Își schimbă de mai multe ori funcția din vamală în administrativă și aprope este dat uitării timp de 30 de ani. Cea care salvează Castelul Bran de la ruină este Regina Maria, după ce are loc Marea Unire și Tansilvania trece de sub conducere austro-ungară sub cea românească. Atunci, consilul orășenesc din Brașov a decis în unanimitate să îi cedeze castelui iubitei regine. De atunci Branul devine reședință regală și este renovat în totalitate. Cel care se ocupă de detaliile arhitecturale este Karel Liman, cel care proiectase și castelele Peleș și Pelișor. Atât de mult îndrăgește Regina Maria castlul Bran încât la un moment dat inima ei este adusă de la Balcic și depusă aici.

30 de ani de paragină

Castelul Bran cunoaște o altă perioadă neagră după ce Regele Mihai este forțat să abdice și să părăsească România. După acest eveniment castelul Bran intră în posesia statului român care îl lasă în paragină. Castelul Bran devine muzeu de istorie abia în 1956. Treizeci de ani mai trârziu este din nou renovat. Momentan Castelul Bran este proprietate a Arhiducelui Dominic de Habsburg, nepotul Reginei Maria. De cand castelul a reintrat în posesia deținătorilor de drept el a fost mobilat cu obiecte de mobilier care au aparținut familiei de Habsburg. De asemenea, aici aunt organizate multe evenimente și au fost amenajate camere speciale pentru turiști precum și atracții turistice. În curtea castelului Bran a fost amenajat un Muzeu al Satului, iar în castel este o sală de proiecții ale Arhivei Naționale de Film. Aici sunt proiectate filme despre viața familiei regale și despre istoria castelului.

Sursa: timpul.md

Sursa: i-tour.ro

Legende cu vampiri

În punctul în care Munții Bucegi se întâlnesc cu Piatra Craiului s-a născut o legendă care atrage mulți turiști. Trebuie să recunoaștem faptul că frumoasa fortăreață a castlului Bran este vizitată de mulți pentru legenda cu vampiri care s-a țesut în jurul ei. Romanul scris de Bram Stocker este o ficțiune care nu se bazează pe fapte reale. Dar această poveste a prins atât de tare încât turiștii vin la castelul Bran în „căutarea” lui Dracula. Din curtoazia proprietarilor castelului Bran, aici a fost amenajată o cameră dedicată misterioasei legende a domnitorului-vampir.

Castelul Bran se ridică semeț pe stânca abruptă de la intrarea pe Culoarul Rucăr-Bran. Deși Transilvania este acum parte a României, castelul încă mai veghează asupra trecătorii dintre munți. Rolul lui nu mai este unul vamal, dar castelul Bran va continua să domine valea care i se deschide spre Transilvania poate sute de ani de acum înainte. Cei 600 de ani care au trecut peste castelul Bran și-au spus cuvântul în felul lor. Dar castelul a fost construit să reziste și de pe stânca lui golașă ține piept furtunilor și condițiilor meteo neprietenoase cu zidurile lui pline de istorie.

Articolul Castelul Bran apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: crestinortodox.ro

Mânăstirea săpată în stâncă

Mânăstirea Corbii de Piatră este așezată strategic la poalele unei stânci înalte care îi oferă protecție pe tot parcursul anului. De asemenea, zona în care a fost săpată această așezare monastică este una foarte liniștită. Satul Corbi este un loc din acela în care timpul are răbdare, în care tradiția își urmează nestingherită cursul. Corbii de Piatră este un punct de reper în această zonă care s-a dezvoltat în urma oieritului. Aici se spune că era loc de popas pentru domnitorul Valahiei. Lângă intrarea în biserica din stâncă există un loc săpat, un adăpost care

Pictură originală, valoare inestimabilă

Corbii de Piatră are o valoare inestimabilă. Pictura interioară, păstrată în formă originală, este realizată în stil bizantin și este datată undeva pe la începutul secolului XIV. Cu toate acestea, se presupune că această așezare a fost săpată în stâncă cu mult timp înainte de realizarea picturii. Modalitatea de pictare a bisericii este mai veche decât cea din Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În decursul anilor, Corbii de Piatră a suferit mici modificări. În anul 1761, deasupra bisericii a fost adăugată o cruce latină cu capitel detașabil. Se spune că locul pe care a fost așezată crucea este, de fapt, un vechi altar dacic și că întreaga zonă a avut o mare însemnătate pentru daci. Poveștile merg atât de departe până la a afirma că aici ar fi fost marea capitală dacică. Totuși specialiștii susțin că nu au fost găsite urme ale poporului dac în zonă.

Sursa: eparhiargesului.ro

Prima mânăstire de maici

Corbii de Piatră devine mânăstire în 1512, când proprietara moșiei de la Corbi, Magdalena, înființează aici o mânăstire de maici închinată lui Neagoe Basarab. Așadar, la Corbi prinde viață prima mânăstire de maici din țară. După doar trei ani maicile sunt mutate la o altă mânăstire, iar Corbii de Piatră devine mânăstire de călugări. La începutul secolului XIX zidul dintre cele două altare este dărâmat și se construiește o nouă catapeteasmă. Cu toate acestea, sunt păstrate încrisurile grecești de pe pereți și pictura originală a altarelor.

Uriașul care doarme

Mânăstirea Corbii de Piatră nu este cunoscută numai pentru cele două altare și pictura originală, ci și pentru uriașul care își doarme somnul de veci la poalele stâncii. În fața mânăstirii se află o casă veche de peste 150 de ani, în curtea căreia se află formațiuni de piatră despre care se spune că ar fi parte din capul și trunchiul unui uriaș. În stâncă se poate observa piciorul uriașului despre care se spune că a fost pietrificat. Povestea spune că în această zonă, cu mult timp în urmă, trăiau niște oameni înalți de trei metri și că rămășițele unuia dintre ei se pot vedea și astăzi.

Sursa: lataifas.ro

Mai sunt si alte mistere care se leagă de Corbii de Piatră, mistere care abia așteaptă să iasă la iveală și să se aștearnă în fața turistului. Aici vei găsi oameni care povestesc frumos și care sunt dornici să împărtășească ceea ce știu cu cei ce le calcă pragul. La Corbii de Piatră te așteaptă o liniște care este întreruptă doar de susurul râului și de croncănitul corbilor ce și-au săpat ascunzători în stânca semeață.

Articolul Corbii de Piatră apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.

Sursa: youtube.com

A fost nevoie de 6520 de tone de dinamită pentru a disloca milioane de tone de rocă. Zona muntoasă oferă peisaje spectaculoase, dar și un grad de dificultate crescut în tot ceea ce însemnă construcție. Atunci când Transfăgărășanul a fost pus pe hârtie s-a urmărit dezvoltarea zonei atât în ceea ce privește turismul, cât și un acces mai facil la zona alpină. Din păcate drumul este deschis numai 4 luni pe an. Deoarece Transfăgărășanul este un drum într-o zonă montană înaltă, zăpada este cea care îl revendică pentru mai mult de jumătate de an. Cu toate acestea există variante și pentru lunile în care nu se poate ajunge cu mașina la Bâlea Lac. Pe partea nordică a munților, dinspre Sibiu, există o telecabină care face legătura cu Bâlea și pe timp de iarnă. Pe partea sudică însă, Transfăgărășanul este deschis doar până în zona Piscul Negru.

Sursa: directbookin.ro

Sursa: ghiduri-turistice.info

Sursa: transfagarasan.info

Având avantajele unei zone muntoase spectaculoase, Transfăgărășanul are multe de oferit turiștilor. Începând cu Barajul Vidraru, al doilea ca mărime din țară și continuând cu traseele montane care au ca punct de plecare zone pe Transfăgărășan, turiștii pot descoperii frumusețile Munților Făgăraș. Până a ajunge la Barajul Vidraru, drumul trece pe la poalele Cetății Poienari (cetate construită de Vlad Țepeș). Punctul culminant al Transfăgărășanului este Lacul Bâlea, un lac glaciar aflat la o altitudine de 2040 metri. De aici Transfăgărășanul efectiv ți se desfășoară la picioare. Un drum plin de serpentine, spectaculos, care traversează căldarea glaciară coborând spre Cârțișoara sau punctul terminus al Transfăgărășanului. În drumul lui spre Sibiu, Transfăgărășanul trece pe lângă două cascade: Cascada Capra și Cascada Bâlea. Ultima este cea mai mare cascadă din România, cu o cădere a apei de aproximativ 60 metri. Tot la Bâlea se află și hotelul de gheață, unic în Europa de Est, o atracție turistică sezonieră care le oferă turiștilor senzații tari.

Senzația pe care o ai atunci când te afli în cel mai înalt punct de pe Transfăgărășan este de nedescris. Acest drum literalmente trece prin nori. Având avantajul înălțimii, uneori drumul este traversat de nori pufoși care îți dau senzația că plutești. Transfăgărășan este mai mult decât un drum de legătură între Muntenia și Transilvania. Este un traseu turistic care oferă celui ce îl parcurge posibilitatea să descopere Munții Făgăraș în toată splendoarea lor. Și nu numai munții sunt cei la care Transfăgărășanul ne oferă acces, ci și orașe frumoase care așteaptă ca turiștii să le afle istoria bogată.

Sursa: eurocars.ro

Articolul Transfăgărășan – drumul din nori apare prima dată în Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.