Castelul Peleș

Castelul Peleș a fost ridicat din inițiativa primului rege al României. Carol I a vrut la Sinaia o reședință de vară unde să se odihnească și să își primească oaspeții. Castelul este așezat la câțiva kilometri de Brașov, într-o zonă liniștită, înconjurată de pădure. Este locul ideal unde regele putea să petreacă 6 luni pe an în mijlocul naturii, într-un aer de munte curat și o liniște întreruptă doar de trilul păsărilor. Castelul Peleș avea și funcție administrativă. Construcția minunată avea să devină mult mai târziu muzeu, dar zona în care a fost ridicat încă își păstrază farmecul de altădată.

Castelul elvețian din România

Contrucția reședinței de vară a lui Craol I a fost lăsată pe seama arhitectului vienez Wilhelm von Doderer, care a venit inițial cu trei propuneri. Cele trei proiecte erau inspirate din arhitectura castelelor de pe valea Loarei și a celor vieneze de pe Ringstrasse. Niciunul dintre cele trei proiecte nu a fost pe placul Regelui Carol I, motiv pentru care construcția i-a fost încredințată lui Johannes Schultz. Acesta elaborează primele planuri ale castelului Peleș. Clădirea cu aspect de castel elvețian are două etaje și un exterior în stilul german Fachwerk. În anul 1890 la Peleș este adus Lecomte du Nouy, arhitect francez, care ridică pe locul terasei din aripa de sud, Sala Maură. Cel care continuă lucrările adăugând capela reginei Elisabeta, apartamentele principeselor și mezaninul este Karel Liman. Tot acesta este cel care la îndemnul reginei Maria construiește castelul Pelișor, fratele mai mic al castelului Peleș.

În inima țării

Lucrările la castelul Peleș a fost făcute sub atenta supraveghere a Regelui Carol I. Materialele de construcții, precum și obiecte de artă decorativă și mobilier au fost aduse din Viena și Munich și au fost realizate de meșteri și artiști cunoscuți. În anul 1883 are loc inaugurarea oficială a castelului Peleș. Așezarea lui pe Valea Prahovei, la Sinaia, nu este întâmplătoare. La vremea începerii construcției castelului, nu departe era granița României cu Austro-Ungaria. Mai târziu când a apărut România Mare, castelul Peleș era situat undeva în centrul țării. Castelul a fost vizitat de-a lungul anilor de multe personalități, dar de departe cel mai important a fost Împăratul Austo-Ungariei Franz Joseph.

De-a lungul vremii castelul Peleș a suferit modificări. Au fost adăugate aripi și camere. La forma inițială s-a ajuns în 1914, anul în care Regele Carol I s-a stins din viață. Acesta a lăsat la Peleș un domeniu imens cu un castel cu 160 de camere, multiple intrări și scări interioare, un castel mai mic, Pelișor, și o altă construcție adițională, Foișorul. Istoria castelului Peleș se împletește cu viața familiei regale a României. Pe acest domeniu s-au născut atât Regele Carol al II-lea, cât și Regele Mihai și tot aici a avut loc nunta Principesei Ileana.

Perioada comunistă – castelul muzeu

Regimul comunist și-a pus amprenta și asupra castelului Peleș. Familia regală a fost exilată, iar castelul transformat în muzeu, după ce multe dintre obiectele de artă și mobilier au fost transferate la diversee muzee din țară. Mai apoi castelul a fost scos din circuitul turistic și folosit numai pentru protocol. În anul 2006, castelul Peleș reintră în posesia familiei regale după multe și lungi procese. Cu toate că Regele Mihai este acum posesorul de drept al castelului, acesta și-a exprimat dorința ca Muzeul Național Peleș să își continue activitatea. Turiștii pot vedea aici mici bucăți din viața familiei regale a României. Castelul Peleș este folosit încă pentru anumite evenimente ale familiei regale.

Castelul Peleș este o adevărată bijuterie arhitectonică a Europei, un castel ce poate concura cu cele vieneze, austriece sau franțuzești. Printre altele este și primul castel complet electrificat din Europa. Majoritatea sălilor castelului sunt deschise spre vizitare. Astfel turiștii pot să arunce o privire în trecut, pe vremea când România era regat și aici locuiau regi și regine. Castelul Peleș a fost ridicat exclusiv cu finanțare din partea Regelui Carol I și reflectă gustul pe care acesta îl avea în materie de arhitectură și artă.