Sibiu – orașul inovațiilor
Sibiu sau Hermannstadt în Germană este un important centru cultural și economic din sudul Tarnasilvaniei. Orașul Sibiu a fost în 2007 Capitala Culturală Europeană. Forbes spune despre Sibiu că este unul dintre cele opt orașe idilice ale Europei. La origini Sibiul a fost o cetate medievală atestată istoric pentru prima dată undeva prin secolul XII. Atestarea istorică se leagă de Papa Celestine al III-lea care confirma existența coloniștilor germani în Transilvania. Capitala lor era stabilită la Sibiu sau Cibinium (denumirea în latină a orașului).
Inovații și descoperiri
În secolul al XIV-lea, Sibiu era deja un mare centru comercial împărțit în 19 ghilde. Orașul a înflorit de-a lungul timpului grație influenței germanice și a așezării strategice. Nu după mult timp a devenit cel mai important centru etnic din România. De fapt, Sibiu a devenit parte din România abia după sfârșitul primului Război Mondial, după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar. Influența maghiarilor și-a pus o amprentă puternică asupra istoriei orașului. Având mai multe posibilități decât regiunile neprotejate de Impreiul Austro-Ungar, Sibiu este un oraș al premierelor.
În 1350, în Sibiu se construiește prima bancă din Transilvania. Treizeci de ani mai târziu aici se deschide prima școală din regatul Ungariei. La nici o sută de ani după apariția școlii, în Sibiu se deschide prima farmacie din Transilvania. În același an este montat primul ceas instalat în turn din România. O altă premieră în ceea ce preivește regatul Ungariei și care a avut loc la Sibiu este legată de fabrica de hârtie. Sibiul a avut privilegiul de a avea prima fabrică de hârtie din regat, acest fapt conducând la tipărirea primei cărți în limba română.
În ceea ce privește partea de descoperiri, locuitori ai orașului Sibiu au pus pe hartă țara prin invențiile și descoperirile lor. Astfel, în anul 1551 aici are loc primul experiment cu rachete din lume. În 1782 este decoperit elementul chimic telur, iar 15 ani mai târziu în Sibiu se deschide primul laborator homeopatic din lume. O sută de ani mai târziu, la Sibiu este pusă în funcțiune prima linie electrică din sud-estul Europei.
Revenind la zilele noastre putem afirma cu tărie că Sibiul este un oraș plin de istorie care și-a păstrat cu mândrie moștenirea austro-ungară. Aici vechiul și noul se îmbină într-o armonie perfectă. Centrul istoric este unul dintre cele mai bine conservate din țară. S-a început deja demersul de introducere a acestuia în patrimoniul UNESCO. Multe dintre zidurile vechii fortificații sunt păstrate în stare foarte bună. La fel și bisericile fortificate, specifice spațiului transilvănean. Sibiu este un oraș străjuit de munți și ocrotit de trecerea timpului. Muzeele stau dovadă vie a fpatului că aici lucrurile au avut un alt ritm decât în Moldova sau Țara Românesacă.