Mânăstirea Putna sau ce poți face cu un arc și o săgeată
Ridicată pe la jumatatea secolului XV, Mânăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, are o istorie zbuciumată, dar un început de care se leagă o legendă frumoasă. Ion Neculce povestește în cronicile sale cum domnitorul Moldovei și-a ales locul în care să construiască biserica: „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mânăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este langă mânăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul in oltariul”.
Biserica originală avea atât pictură interioară, cât și exterioară pe fond de aur, iar acoperișul era acoperit cu plumb. Pradă multor incendii și a valurilor de cotropitori turci și tătari, biserica a suferit multe modificări. Se pare că biserica originală a fost demolată în anul 1654 din motive necunoscute. Totuși există o presupunere conform căreia domnitorul din acea vreme ar fi cautat aur în biserică. Se pare că plumbul de pe acoperiș a fost topit și din el s-au făcut gloanțe, singurul element original care s-a pastrat fiind Turnul Tezaurului.
Numită de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, Mânăstirea Putna este un important centru cultural, religios și artistic din Romania. Aici s-au organizat un atelier de broderii, unde se lucra cu pietre prețioase, mătăsuri și fire de aur și argint, un atelier de icoane de ceramică și un atelier de sculptură în lemn și piatră. Mânăstirea Putna, vizitată frecvent de Ștefan cel Mare, este locul unde domnitorul își doarme somnul de veci. Mormântul lui este acoperit cu un baldachin din marmură albă.
În apropierea Mânăstirii Putna se află cea mai veche biserică din lemn din Europa. Mânăstirea Putna este un monument istoric de o valoare inestimabilă care a ținut piept incendiilor și, mai ales, probei timpului. Aici Dumnezeu este mai aproape de pământ și oameni. Liniștea sufletească ce te cuprinde când ajungi la Mânăstirea Putna este de nedescris.